Într-un peisaj neschimbat de generații, în satul Slătinioara, situat pe coasta Parângului şi anexat, între timp, din punct de vedere administrativ Municipiului Petroșani, Muzeul Momârlanilor își așteaptă vizitatorii. Momârlanii de pe Valea Jiului, populație de păstori ce trăia pe dealuri după cutumele străvechi, într-o evidentă distanțare față de oamenii veniți din toate părțile să lucreze la minele din apropiere, şi-au găsit o bună reprezentare la Muzeul Momârlanului din Slătinioara.

   Soții Elena Mălinesc şi Petru Gălăţan sunt momârlani din Livezeni, respectiv Dâlja Mare, sate care au fost încorporate în Municipiul Petroșani. Au lucrat la mină până la pensie, dar au crescut şi animale, ca momârlanii. Într-o casă de lemn cu arhitectură tradițională, au amenajat un muzeu cu obiecte adunate numai din satele de momârlani, multe de o rară frumusețe, despre care pot spune cu precizie cum se folosesc, căci sunt foarte buni cunoscători ai culturii locale.

   Momârlanilor le plac obiceiurile comunitare. Înmormântarea, nunta, nedeia sunt sărbători cu sute de participanți, mai bine zis, la care participă toți, cu mic, cu mare. Nu e de mirare că Elena Mălinesc a ales să expună nunta într-una din cele două încăperi ale căsuței care adăpostește muzeul. În interiorul bătrânesc, în care a păstrat cu sfințenie obiectele bătrânei care le-a lăsat moștenire casa, a expus costume de sărbătoare astfel încât să reprezinte mirii, nașii, bătrânii, chemătorii. Plosca împodobită cu care sunt invitați la nuntă, instantanee de la diferite nunți, patul împodobit şi lada de zestre plină de obiecte textile: lepedeie cu ciptă, căpătâie, șterguri, pricoiţe, ţeprag, pătureică, plocad şi desagi frumos țesuți, sugerând zestrea miresei, completează expunerea. Păpuşile îmbrăcate în port, manechine în miniatură, amintesc de copiii care se amestecă printre nuntași. Încăperea a doua este consacrată muncii. Războiul de țesut, furca de tors, cămașa de cânepă şi podișoarele cu vase de bucătărie reprezintă ocupațiile feminine. O sarică de cioban, expusă pe un cuier de lemn, împreună cu obiecte care se găsesc la stână, sugerează ocupația principală a momârlanilor.

   Proprietarii doresc să integreze în muzeu o cămară tradițională, construită pe o fundație de piatră cu beci, odată cu casa, o bucătărie de vară cu afumătoare, ca să poată transforma muzeul într-un ecomuzeu. Mai este prevăzută transformarea unui garaj într-o sală cu multiple funcții, conținând un punct de informare, o sală pentru expoziții temporare, care să pună în valoare şi alte exponate, deocamdată ținute în depozit, şi un punct unde localnicii meșteri să poată vinde turiștilor obiecte locale. Proprietarii au ridicat şi câteva căsuțe din lemn, unde să-i poată caza pe cei dornici să rămână o vreme, să cunoască mai bine viața momârlanilor.