Cheile Crivadiei

   Când vrei să scapi de căldura toridă a unei zile din mijlocul verii, dar totuși nu vrei să te încui în casă cu aparatul de aer condiționat pornit, du-te în cel mai răcoros loc din natură care, pe lângă temperatura plăcută, îți mai oferă și un peisaj foarte atrăgător: Cheile Crivadiei.

   Ca să ajungi aici, pornește pe DN66, drumul de legătură între Hațeg și Petroșani, până în localitatea Crivadia din comuna Bănița. Ajuns în sat, lași mașina lângă biserică și pornești la pas urmând cursul râului cu același nume. Cheile încep cam la 100 de metri mai sus de viaduct. Nu există altă cale de a le străbate, decât prin apă, însă traseul nu ridică un grad prea mare de dificultate, mai ales dacă ești echipat cu o pereche de cizme de cauciuc. Spectacolul naturii este unul uimitor. Pereții șlefuiți în stâncile canionului ating înălțimi de până la 70-100 de metri, păstrându-și un aspect dur și inaccesibil. Pe alocuri, cheile se îngustează, lăsând locuri de trecere de doar 1,5-2 m între zidurile de piatră.

   Înainte de a porni în această aventură, asigură-te că ai ales o zi senină, de vară, în care nu se anunță precipitații. Locul poate deveni periculos în cazul în care debitul apei crește ca urmare a ploilor.

   De asemenea, demne de vizitat sunt și cheile Jiețului, raiul alpiniștilor, cicliștilor și iubitorilor de drumeții, străbătute de râul Jieț, precum și cheile Madei, aflate în satul Mada, din comuna Balșa. Ambele obiective oferă priveliști spectaculoase, dar sunt prea puțin cunoscute față de cât de multe au de oferit în materie de unicitate a peisajelor.

Informații utile

ADRESA

DN66, Crivadia, 337066

Contact

Tel: 0254 211569

Email: office@apngmc.rosilva.ro

PROGRAM

MAI MULT