Biserici de lemn din Țara Aurului

   Ruta ”Biserici de lemn din Țara Aurului” se adresează tuturor pasionaților de istorie și religie, dar și celor care iubesc călătoriile, în general, și vor să descopere un ținut încărcat de tradiție și istorie, locuri unde au trăit odată oameni deveniți eroi naționali care s-au jertfit pentru dreptatea și bunăstarea neamului. Ruta reprezintă o invitație spre cunoașterea lăcașurilor de cult de lemn ale Ţării Zarandului, Hunedoara, Ţara Aurului Românesc, un loc plin de magie ȋncărcat de tradiţii și istorie, meleaguri cu o natură ȋn nuanţe seducătoare, un loc unde redescoperim identitatea noastră  românească. Ținutul este atestat ȋn manuscrise din 1214. Țara Moților este cunoscută în întreaga țară ca fiind un tărâm în care oamenii au foarte bine împământenit patriotismul și dragostea față de acest popor. Pe meleagurile sale au trăit eroi naţionali precum Avram Iancu, Horea, Cloşca şi Crişan, oameni care s-au jertfit pentru dreptatea și bunăstarea neamului. Ţara Zarandului înseamnă și Ţara Aurului, numele vine de la zăcămintele de aur care se găsesc aici din abundenţă. Când spui Ţara Zarandului vorbești de o natură deosebită, fermecătoare, care ȋși etalează frumuseţea, iar locuitorii bogăţia sufletească.

Biserici de lemn din Țara Aurului

Biserica de lemn din Ocișor

   Pornim călătoria din nordul județului… Prima oprire – Biserica de lemn din Ocișor, comuna Vața de Jos, având hramul „Adormirea Maicii Domnului, figurează pe noua listă a monumentelor istorice, cod LMI HD-II-m-B-03373. Biserica face parte din Parohia Ociu, cu hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil“ și este amplasată în Ocișor. Lăcașul de cult este impresionant, chiar dacă oarecum pus în umbră de noua biserică de zid construită în imediata vecinătate. Studiată de-a lungul timpului de numeroși specialiști și considerată o nestemată a patrimoniului cultural european, specificitatea sa este dată de arhitectura construcției, dar și de detaliile de pictură interioară, atat cat s-a mai pastrat. Potrivit tradiției, biserica ar fi fost înălțată în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea în satul Mermești (județul Arad), de unde s-ar fi mutat pe amplasamentul actual în anul 1804.

Biserica de lemn din Ociu

   Urmatoarea oprire, la doar 7 minute distanță, Biserica de lemn din Ociu, comuna Vața de Jos, județul Hunedoara, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Biserica a luat locul, pe dealul de deasupra Crișului, lăcașului anterior. A fost model în ceea ce privește forma de plan, pentru noua ctitorie, dreptunghiulară, cu absida nedecroșată în prelungirea navei, formă căreia i-a dat dimensiunile cerute de sporul demografic al veacului. În 1821, pereții lăcașului au fost zugrăviți. Biserica face parte din Parohia Ociu, cu hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil“. Icoanele împărătești prezintă asemănări cu multe altele din zonă, prin chenarele în stuc pe motiv floral (Sf. Nicolae, în întregime, ține cârja cu cap de dragon). Două icoane împărătești s-au păstrat în pronaos, ele evocând tâmpla din al XVIII-lea veac.

Biserica de lemn din Brotuna

   Continuăm călătoria noastră și ajungem la Brotuna, comuna Vața de Jos, biserică ridicată cel mai târziu în jurul anului 1870 deși, probabil, biserica are o vechime mult mai mare. Are hramul „Sfântul Nicolae” și face parte din Parohia Basarabasa. Nu figurează pe noua listă a monumentelor istorice, deși, ca și multe alte biserici din zona adăpostește o foarte valoroasă pictură murală, atât cât s-a mai păstrat din ea in urma intemperiilor și trecerii timpului. Lăcașul, renovat în anii 1961, 1987 și 2007, a fost ridicat la mijlocul secolului al XIX-lea, pe locul unei bisericuțe din bârne, atestată atât de conscripțiile anilor 1761-1762 și 1829-1831, cât și de harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773); a fost distrusă de unguri în timpul Revoluției de la 1848. Datarea este sugerată de pisania fragmentară a bogatului decor iconografic interior, executat, cu intermitențe, între anii 1850 și 1866.

Biserica de lemn din Basarabasa

   Urmează un popas la Basarabasa, biserică ce face parte din Parohia Basarabasa, hramul „Sf. Ierarh Nicolae“. Biserica figurează pe noua listă a monumentelor istorice, cod LMI HD-II-m-A-03244. Satul Basarabasa este atestat documentar în anul 1439, iar biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae”a fost ridicată la sfârșitul secolului XVII.  Biserica a fost împodobită cu pictură murală, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, perioadă din care au rămas câteva icoane și ușile împărătești atribuite lui Constantin zugravul. În 1810 s-a înnoit pictura murală, realizându-se un program iconografic bine compus, de o certă valoare. În evoluția picturii, de la o epocă la alta, ansamblul de la Basarabasa constituie o operă de referință, biserica fiind încadrată prin vechimea sa și valoarea picturii, ca monument de categoria A. Biserica a fost renovată de câteva ori, învelitoarea acoperișului, din șiță cândva, înlocuită cu țiglă, cadrele originale ale ușilor au fost înlocuite, ferestrele acoperite cu obloane, iar pe peretele sudic, unde se află una din intrări, s-a adăugat un fel de șopron larg care adăpostește mese și bănci de scândură, folosite pe la parastase, pomeni și cu ocazia diferitelor sărbători religioase.

Biserica de lemn din Ciungani

   Ajungem acum la Biserica de lemn din Ciungani, Parohia Prăvăleni, comuna Vața de Jos, ridicată în jurul anului 1600. Are hramul „Buna Vestire” și figurează pe noua listă a monumentelor istorice, cod LMI HD-II-m-A-03297. Biserica era descrisă în 1755 ca fiind „de lemn, veche, nesfințită” de conscriptorii episcopului sârb Sinesie Jivanovici al Aradului. Aceasta figurează atât în tabelele recensămintelor ecleziastice din anii 1761-1762 și 1829-1831, precum și pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773). La interior se constată existența a două etape distincte de pictură. Peste cea realizată în anul 1782 de Iosif Zugravul, s-a suprapus în 1810, aproape în totalitate, un nou decor mural, datorat meșterilor Ioan din Poiana Sibiului și Mihai Borșoș; icoanele din pronaos, atribuite lui Constantin Zugravul din Rișca, sunt contemporane primei etape. Cu cei 14 metri ai săi, turnul bisericii este cel mai înalt dintre turnurile bisericilor de lemn hunedorene.

Biserici de lemn din Țara Aurului

Biserica de lemn din Căzănești

   O altă oprire prețioasă facem la Căzănești, comuna Vața de Jos, acolo unde găsim una dintre bisericile de lemn hunedorene cele mai valoroase, prin vechimea ei, stilul arhitectural și pictura murală, atât cât s-a mai păstrat din ea. Biserica din Căzănești, parte a parohiei cu același nume a fost ridicată în secolul XVII și mărită în secolul XIX. Are hramul „Pogorârea Sfântului Duh” și figurează pe noua listă a monumentelor istorice, cod LMI HD-II-m-A-03287.  Monumentul a fost amplificat spre vest, prin adăugarea actualului pronaos (și a clopotniței de deasupra acestuia) probabil în anul 1872. În 1828, pereții cei vechi au fost pictați, pe spatele obștii. Partea superioară a bolții naosului, cu pictura deteriorată (ca și în restul bisericii), conține reprezentările: Sfânta Troiță, Maria Orantă, evangheliștii. Registrul de la naștere al bolții este dedicat ciclului hristologic, scenele fiind separate prin benzi de culoare.

Biserica de lemn din Târnava de Criș

   Biserica de lemn din Târnava de Criș, Comuna Vața de Jos, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este următoarea pe lista noastră. Ridicată în anul 1824, deși nu figurează pe noua listă a monumentelor istorice, biserica are o valoare istorică deosebită, fiind martora tumultuoaselor evenimente de la 1848, când în Zarand pătrunseseră cete de unguri înarmați, conduși de maiorul Gaal. Au avut loc bătălii la Gura-Văii, Hălmagiu și mai ales la Târnava de Criș, unde sunt uciși foarte mulți români, în data de 8 noiembrie. Ofensiva a continuat, ungurii ocupând Baia de Criș și Bradul, dar neavând curajul să se aventureze în munți, s-au retras, umplând Zarandul de spânzurători și jefuind satele cumplit.

Biserica de lemn din Birtin

   Biserica de lemn din Birtin, comuna Vața de Jos, județul Hunedoara, a fost ridicată în anul 1690 de către meșterul lemnar Popa Lazăr. Are hramul „Buna Vestire” și figurează pe noua listă a monumentelor istorice, cod LMI HD-II-m-A-03256. Satul Birtin este menționat documentar în anii 1760-1762, cu patruzeci și două de familii și un lăcaș de cult, ce se identifică cu cel ce dăinuiește și acum. Este așezat pe unul din dealurile molcome ale satului, multă vreme în tovărășia unor stejari seculari, iar de două decenii în cea a bisericii de zid, aflată la câțiva pași mai spre răsărit. La ridicarea acestuia s-au folosit bârne masive de stejar așezate direct pe pământ, fără talpă, îmbinate la capete în coadă de rândunică.  În 1740 se pictează ușile împărătești de zugravul Gligorie Moldovan, urmând ca în anul 1772 să fie pictate tâmpla și icoana de hram, realizare atribuită lui Stan zugravul, fiul popii Radu de la Rășinari. Biserica a fost repictată în prima jumătate a secolului XIX de către M. Borsos și Simon Silaghi.

Biserica de lemn din Lunca

   Biserica de lemn din Lunca, comuna Baia de Criș , județul Hunedoara, a fost ridicată în secolul XVII. Are hramul „Adormirea Maicii Domnului” și figurează pe noua listă a monumentelor istorice, HD-II-m-A-03360. În legătură cu biserica Adormirea Maicii Domnului s-a păstrat amintirea că ar fi biserica de la Mesteacăn, unde s-au adunat, la 31 octombrie 1784, răsculații lui Horea. După răscoală, lăcașul a fost strămutat la Țebea, de unde, prin 1820 a fost cumpărat de enoriașii de la Lunca. Materialul de construcție folosit este exclusiv lemn de stejar și brad. A fost pictată în anul 1829 de pictorul Lupșa din Roșia Montană. De-a lungul timpului s-au făcut reparații la acoperiș (1966, 1968 și 1978). Cu semnificație istorică deosebită sunt vechimea ei, cât și pictura. Pictura interioară, într-un grad avansat de deteriorare, în special pronaosul, nu permite decât identificarea câtorva scene din Vechiul și Noul Testament. Tâmpla catapetesmei se încheie cu un registru ce prezintă cele 12 mari praznice de peste an. Tâmpla de vest a naosului este o compoziție amplă având la partea superioară pe Iisus înconjurat de cei patru evangheliști, median stânga Judecata Raiului, median dreapta Judecata de Apoi, deasupra ușii Arhanghelul Mihail având în stânga și dreapta două scene din Ciclul Patimilor. Din anul 1991 biserica se află sub ocrotirea Muzeului Țăranului Român.

Biserica de lemn din Ribicioara

   Biserica de lemn din Ribicioara, comuna Ribița, parohia Crișan. A fost ctitorită în 1763. Are hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” si figurează pe lista monumentelor istorice, cod LMI HD-II-m-A-03430. Lăcașul, ridicat, probabil, în secolul al XVIII-lea, are o navă dreptunghiulară, cu altarul decroșat, pătrat. Turnul clopotniță, cu foișorul în arcade, se prelungește cu un coif înalt, ascuțit. Acoperișul naosului este mult mai înalt decât al altarului și are învelitoare din șiță, fiind reparat recent cu fonduri provenind din contribuția enoriașilor. Pe latura de sud a bisericii a fost adăugat un mic pridvor, probabil cu prilejul renovării bisericii, când lăcașul a fost tencuit la interior și exterior, a fost înălțată bolta semicilindrica a naosului, a fost executat corul. Pictura tâmplei, cât și cea din altar a fost realizată de penelul unui zugrav din secolul al XVIII-lea. Satul Ribicioara a fost atestat documentar de la 1441.

Biserica de lemn din Curechiu

Biserica de lemn ”Sfantul Nicolae”din Curechiu, comuna Bucureșci, județul Hunedoara, a fost construită în jurul anului 1785. Figurează pe lista monumentelor istorice, cod LMI HD-II-m-A-03305. Localitatea Curechiu a rămas cunoscută în istorie ca prim loc de adunare al țăranilor zărăndeni răsculați, conduși de Crișan. Biserica are cel mai valoros patrimoniu mobil dintre toate bisericile de lemn hunedorene, format din zeci de icoane pe lemn și sticlă de o valoare inestimabilă. Peretii, tencuiți până la restaurarea din anii 1969-1970, nu mai păstrează urme de pictură, dar prezența acesteia nu trebuie exclusă, cu atât mai mult cu cât tâmpla, realizată în 1788, păstrează pecetea inconfundabilă a penelului „popii” Ioan Zugravul din Deva. Ca prestol este folosită și astăzi stela funerară romană, adusă de la Germisara. Din patrimoniul lăcașului făcuseră parte mai multe icoane mobile pe lemn (fiind semnate de pictorii Constantin din Râșca, Ioan din Ardeu și Stan din Rășinari) și sticlă (provenite din centrele artistice de la Nicula și Laz); ușile impărătești au fost pictate în 1872. Edificiul, sfințit la 5 noiembrie 2000, în urma unei ample renovări, este atestat de conscripțiile anilor 1805 și 1829-1831.

Informații utile

Lungimea totală a rutei

107,8 km, 2 h și 32 min timp mediu de parcurgere cu autoturismul.

Durata totală în timp

6 h și 12 min. (din care 2 h și 32 min. petrecute pentru parcurgerea traseului și 3 h și 40 min. pentru vizitarea obiectivelor).

Timp mediu de vizitare pentru fiecare biserică – 20 minute.

Ce mai poți vedea?

Schitul Bujoara – Pe dealul Bujoara se află vatra casei părintești a Părintelui Arsenie Boca

Mănăstirea Crișan – Sunt pictați aici cei trei conducători ai Răscoalei de la 1784, dar și Crăișorul Munților, Avram Iancu.

Complexul de monumente Țebea – Celebrul loc de pelerinaj pentru toți cei ce simt românește.

Municipiul Brad – Aurul extras din minele de aici a ajuns la Roma, în Imperiul Austro-Ungar, dar și în Uniunea Sovietică.

Muzeul Aurului – Un punct de atracție deosebit pentru cei care călătoresc in zonă.

Muzeul Mineralelor – Găsim aici colecția lui Petru Toda, strânsă în peste 40 de ani de căutări.

Biserica de zid din Crișcior ”Adormirea Maicii Domnului” – întâlnim aici elemente de tradiție bizantină și gotică

Casa Memorială Crișan – Casa natală a conducătorului răscoalei țăranilor din Transilvania, Gheorghe Crișan respectă arhitectura specifică începutului de secol al XVIII-lea.

Casa căutătorului de aur – Se pot caza aici turiştii interesaţi de frumuseţile zonei și de tradiția extracției aurului.

Cheile Uibăreştilor – Cheile Uibăreştilor au fost declarate zonă naturală protejată.

Podul Grohot  – Potrivit unei legende, podul ar fi fost loc de odihnă pentru păzitorii aurului din Apuseni.

Rezervaţia Cheile Ribicioarei – Este situată pe raza comunei Ribiţa, pe râurile Ribicioara şi Uibăreşti, la 12 kilometri de Ţebea.

ALTE INFORMAȚII


Descoperă mai multe atracții sau posibilități de cazare, masă și agrement în proximitatea rutei, consultând aplicația turistică Discover Hunedoara Official App, disponibilă gratuit pentru descărcare în telefoanele cu sistem de operare Android sau iOS.

Rută Cultural Turistică recunoscută de Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului