Una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din țara noastră, dar și un important loc de pelerinaj ortodox și rugăciune, Mănăstirea Prislop se numără printre cele mai vizitate obiective ale județului Hunedoara. Amplasată pe pământuri care au aparținut unor nobili români din Ciulea, cel mai probabil a fost ctitorită de aceștia. O singură consemnare stă mărturie a existenței mănăstirii, mai precis consemnarea despre prezența lui Nicodim de la Tismana, în Ungaria medievală.

   Mănăstirea Prislop a ajuns aproape în ruină pe la jumătatea secolului al XVI-lea. În anul 1564, a fost zidită „din temelie” de Zamfira, fiica lui Moise Voievod din Țara Românească. Este posibil ca vechiul lăcaș să fi existat undeva în pădure, în vecinătatea clădirilor actuale. Zamfira a acționat cu siguranță, la o mănăstire preexistentă. Fiind femeie, nu avea drept la ctitorire de mănăstire, acest lucru fiind un privilegiu rezervat bărbaților. După cea de-a patra căsătorie cu nobili transilvani care nu erau de religie ortodoxă, fiind ingrijorată de salvarea sufletului său, ea a înzestrat lăcașul cu odoare scumpe și moaște. Dintre acestea, doar o icoană se mai păstrează și în zilele noastre. Piatra funerară a Zamfirei, sfărâmată în mai multe bucăți, se găsește la Prislop. Aceasta conține inscripții latine și chirilice.

   Probabil că în secolul al XVII-lea a fost întemeiată la Prislop școala de învățătură bisericească pentru tinerii care urmau să devină preoți la sate.

   În secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco-catolică. A primit un ultim veșmânt de frescă sub semnătura lui Simion din Pitești, de la care se conservă doar câteva fragmente. A fost adânc implicată în frământările religioase ale secolului al XVIII-lea, dintre greco-catolici și ortodocși. În secolul al XIX-lea, era aproape pustie și administrată de preoți de mir. Curând după ce a fost trecută la ortodocși (1948), a fost desființată și alocată pentru destinații laice. S-a refăcut ca lăcaș mănăstiresc după anul 1975, cu o comunitate de călugărițe.

   Lăcașul de cult a devenit cunoscut prin părintele Arsenie Boca, numit și Sfântul Ardealului, datorită minunilor pe care acesta a reușit să le realizeze, atât în timpul vieții, cât și după moartea sa. Părintele își doarme somnul de veci în curtea mănăstirii, iar numeroși pelerini vin pentru a se reculege la mormântul său.