hunedoaraturism.ro Web analytics

Trasee trekking & hiking

Fotografii realizate de: Remus Suciu, Claudiu Mladin, Raoul Poenar, Bogdan Bal, Cazan Călin

TRASEU HUNEDOARA - OȚELU ROȘU

INFORMEAZA-TE

1/1

Traseu: Centrul de Informare Turistică Hunedoara – Castelul Corvinilor – Tăul Teliucului – Lacul Cinciș – Toplița – Hășdău – (Bolta Apei – Cheile Cernei) – Lunca Cernii – Gura Bordului – Rusca Montană – Voislova – Oțelu Roșu.

 

Masiv Montan: Poiana Ruscă.

 

Județe: Hunedoara; Caraș Severin.

 

Marcaj: Bandă verticală albastră pe fond alb;

Triunghi albastru pe fond alb la varianta prin Cheile Cernei.

 

Caracteristici: Lungime: 80km; Lungime variantă: 9,5 km (Ch. Cernei: 6,2 km); Diferenţa de nivel: 800 m.

 

Timp de parcurs: 18 – 20 ore, plus 2 – 3 ore la varianta prin Cheile Cernei.

 

Sezonalitate: Este un traseu ce se poate parcurge tot timpul anului; Nerecomandat în porţiunea Cheile Cernei fără echipament specific cursurilor de ape montane și echipament de asigurare-autoasigurare.

 

Grad de dificultate: Mediu; Mare la varianta prin Cheile Cernei.

 

Nivel de echipare: Echipament de drumeţie; Echipament specific cursurilor de ape montane și echipament de asigurare-autoasigurare la parcurgerea porţiunii de traseu prin Cheile Cernei.

 

           Prezentare: Este un traseu turistic care traversează masivul de la E la SV, urmărind Valea Cernei și obiectivele turistice din vecinătatea acesteia, făcând legătura între județele Hunedoara și Caraș-Severin, respectiv între localitățile Hunedoara și Oțelu Roșu.

Traseul pornește, împreună cu traseele bandă roșie și bandă galbenă, de la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din Hunedoara situat pe Bld. Libertății nr. 9 și se îndreaptă către vest până la Râul Cerna (Cerna Hunedoreană). Traseul parcurge strada riverană din vecinătatea fostului combinat siderurgic, în amonte, până la primul pod peste care trece și se îndreaptă spre Castelul Corvinilor (Huniazilor). De la castel traseul urmărește în aval Pârâul Zlaști și iasă în DJ 687E urmărind în amonte Valea Cernei. După ieșirea din oraș traseul trece prin Teliucul Mic, pe sub Viaductul Teliucul Mic și pe lângă Tăul Teliucului, care nu este altceva decât o zonă minieră inundată de apele Cernei, aflat pe partea stângă, la intrarea în localitatea Teliucu Inferior. Traseul traversează localitatea și la prima bifurcație părăsește DJ 687E și totodată cele doua trasee marcate cu bandă roșie și bandă galbenă ce urca pe Valea Cernei, urmând spre stânga DJ 687D spre Lacul Cinciș. După urcarea serpentinelor, la prima bifurcație, traseul lasă în stânga localitatea Cinciș-Cerna, trece pe lângă Barajul Lacului Cinciș și pe lângă Motelul Cinciș înscriindu-se pe malul drept al lacului până la podul din coada lacului. Aici traseul lasă în dreapta bifurcația spre localitatea Ghelari prin Dealu Mic și se îndreaptă spre localitatea Toplița. La iesire din localitate lasă în dreapta drumul spre Cernișoara Florese prin Vălari și se îndreaptă spre localitațile Dăbâca și Hășdău.

La iesirea din Hășdău, la prima bifurcație, traseul prezintă o variantă spre dreapta, marcată cu triunghi albastru pe fond alb, care urmărește Valea Cernei, trece pe lângă Bolta Apei, o arcadă naturală peste vale, după care, de la confluența Cernei cu Valea Bâlii, traseul intră în zona Cheilor Cernei. Este un parcurs de cca 6 km pe firul apei, neamenajat, pe o potecă care se pierde pe alocuri fiind nevoie de traversarea apei, de multe ori, prin vad. Undeva aproape de mijlocul parcursului zona prezintă pereți de stâncă de aproape 200 m, mici cascade și chei de cca 4 m lațime, unde nu se poate trece decât prin apă sau pe abrupturile stâncoase ale malurilor. De undeva din ultima parte a parcursului pleacă o potecă, greu vizibilă, care iasă pe versantul drept în DJ 687D. Datorită faptului că aceste chei sunt foarte sălbatice și greu accesibile se recomandă parcurgerea lor cu echipament specific de asigurare-autoasigurare și cu echipament specific parcurgerii cursurilor de ape montane, în funcție de sezon.

            Varianta principală a traseului urmărește DJ 687D pe Valea Ursului, trece pe deasupra cheilor, pe versantul lor drept, ajungând la Tunelul Lunca Cernii, unde un punct de belvedere oferă o perspestivă asupra intrării dinspre amonte în chei. După traversarea tunelului cele două variante ale traseului se unesc și intră în localitatea Lunca Cernii de Jos. La intrare în localitate traseul lasă în stânga DC 100A spre Rusca Montană, prin Valea Babii și Negoiu, și spre dreapta DC 94C spre Vadu Dobrii prin Meria. După traversarea localității traseul trece apoi prin localitatea Lunca Cernii de Sus și prin satul Gura Bordului până în cumpăna apelor, la limita dintre județele Hunedoara și Caraș-Severin. De aici traseul coboară spre Rusca Montană, iasa în DJ 684, trece prin localitatea Rusca Montană spre localitatea Voislova unde iasă în DN 68 pe care îl urmează până în localitatea Oțelu Roșu.