CĂLĂTOR PRIN ȚARA HAȚEGULUI

VIZITEAZĂ

”Călător prin Țara Hațegului”
Îți propunem un traseu prin Țara Hațegului pentru a gusta entuziasmul unor mari descoperiri.
Acest pământ de legendă ascunde comori mai mult sau mai puțin știute, dar care merită cu prisosință să fie descoperite. Un bun exemplu este Cetatea de la Mălăiești, construită la sfârșitul sec. al XIV-lea de familia cnezilor Sărăcin din Sălaşu de Sus, una dintre familiile nobiliare care își împărțeau la vremea respectivă teritoriile Țarii Hațegului. De regulă, rolul de mici fortărețe era atribuit acestor construcții medievale datorită posibilelor atacuri ușoare care ar fi putut să apară în urma disputelor dintre familiile de cnezi. O altă cetate cunoscută în zona Țării Hațegului este Cetatea Colț, construită de cneazul Cândea, sau Kendeffy, la începutul sec. al XIV-lea. Ruinele acestei se înalță pe un colț înalt de stâncă, dominând amenințător intrarea în defileul Râușorului, în apropierea satului Suseni din comună Râu de Mori.
Țara Hațegului adună pe teritoriul său multe rezervații și arii protejate, cum ar fi Parcul Național Retezat, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, Rezervația de Zimbrii din Pădurea Slivuț sau Fânețele cu Narcise de la Nucșoara.
Dincolo de statutul său special, Geoparcul a devenit un adevărat brand al Țării Hațegului, conferindu-i o identitate aparte, de reinterpretare a vechilor valori locale.
Aria protejată se întinde pe teritoriile administrative ale orașului Hațeg și ale comunelor Baru, Densuș, General Berthelot, Pui, Răchitova, Râu de Mori, Sarmizegetusa, Sălașu de Sus, Sântămăria Orlea și Totești. Acest vast areal concentrează o multitudine de atracții turistice, printre care și punctele de vizitare administrate de Geoparc: Expoziția „Balauri, dragoni, dinozauri” din orașul Hațeg, Centrul de Știință și Artă din com. General Berthelot (închis momentan pentru renovare), Casa Dinozaurilor Pitici din satul Sânpetru, Casa Vulcanilor din com. Densuș, Casa Pietrelor din Ohaba-Sibișel, Poteca tematică „Muzica naturii interpretată de piatră, lemn și apă” din satul Peștera, Casa Tradițiilor și Școala de Dinozauri și Meserii din Sălașu de Sus.
Ecoturismul este practicat și promovat în această zonă ce se bucură de un peisaj natural de excepție. Turiștii au la dispoziție toate condițiile de practicare a cicloturismului, pe traseele amenajate și marcate corespunzător.
Vizitând Geoparcul vei intra în lumea fantastică a creaturilor legendare ce trăiau în urmă cu milioane de ani, a poveștilor despre Terra și a misterele ascunse în pântecele sale, precum și în universul aparte al oamenilor și tradițiilor locului.
Informații utile:
Cetatea Mălăiești
https://www.hunedoaraturism.ro/cetatea-malaiesti
Adresa: Mălăiești, comuna Sălașu de sus, jud.Hunedoara
Coordonate GPS: 45.4832752,22.945107
Contact: +40 254779502
Cetatea Colț
Adresa: loc. Suseni, com. Râu de Mori, jud. Hunedoara
Coordonate GPS: 45.29, 22.52
Casa Dinozaurilor Pitici din Sânpetru
Adresa: sat Sânpetru, com. Sântămăria Orlea, jud. Hunedoara
Contact: +40 254 777 853, hateggeoparc@unibuc.ro
Casa Geoparcului – Expoziția „Balauri, Dragoni, Dinozauri” Hațeg
Adresa: Hațeg, Str. Libertăţii, nr. 9A
Contact: +40 254 777 853, hateggeoparc@unibuc.ro
Casa Pietrelor
Adresa: Str. Principală, sat Ohaba-Sibișel, com. Râu de Mori, jud. Hunedoara
Contact: +40 766 271 987, hateggeoparc@unibuc.ro
Casa Vulcanilor
Adresa: com. Densuș, jud. Hunedoara
Contact: +40 743 688 108, contact@casavulcanilor.ro
Poteca tematică „Muzica naturii interpretată de piatră, lemn și apă”
Adresa: sat Peștera, com. Sălașu de Sus, jud. Hunedoara
Contact: +40 254 777 853, hateggeoparc@unibuc.ro
Școala de Dinozauri și Meserii
Adresa: sat Sânpetru, com. Sântămăria Orlea, jud. Hunedoara
Contact: +40 254 777 853, hateggeoparc@unibuc.ro
Notă: Vizitele se programează prin telefon la punctele de vizitare ale Geoparcului.
