hunedoaraturism.ro Web analytics

ARBORETUMUL SIMERIA | Hunedoaraturism

Fotografii realizate de: Remus Suciu, Claudiu Mladin, Raoul Poenar, Bogdan Bal, Cazan Călin

VIZITEAZĂ

  Arboretumul Simeria, numit colocvial și Parcul Dendrologic Simeria, cuprinde cea mai veche și valoroasă colecție de plante exotice și autohtone din România, într-un ansamblu peisagistic deosebit. Rezervația se întinde pe o suprafață de 70 ha, colecția dendrologică fiind formată din peste 2.200 specii, clasându-se astfel pe locul trei în Europa și pe locul 11 în lume, conform Enciclopediei Britannice.

Arboretumul Simeria este Rezervație dendrologică și peisagistică cu valoare de unicat pentru patrimoniul național. Rezervația este una dintre cele mai importante de acest fel din Europa Centrală şi de Sud-Est, fiind la origine un parc ce înconjura, în anii 1700, Castelul Gyulay.

  Arboretumul prezintă o deosebită importanță botanică, forestieră, peisagistică și didactică.

Drumul ne duce exact în poarta rezervației, mai exact în parcarea din fața porții. Contra unei sume modice plătite pe biletul de intrare, ne putem răcori la umbra uriașilor copaci în timpul verii, putem savura minunatele arome ale florilor din timpul primăverii sau ne putem spăla ochii în mulțimea de culori ale frunzelor pe care toamna are grijă să le coloreze. Nuferii de pe lacurile din poienițele parcului ne transpun într-o veritabilă grădină japoneză, iar podurile și podețele din lemn masiv ne amintesc de trăinicia construcțiilor din Evul Mediu.

PROGRAM DE VIZITARE: 
Luni – Duminică: 08:00 – 20:00

Preț bilet: 4 lei adulți
2 lei copii

 ADRESA:

Strada Biscaria, Simeria, 335900,

Județul Hunedoara 

Tel: 0254261254

Email: office@icashd.ro

www.icashd.ro